Expoziție · 15 septembrie 2025

Moldova Urban Days 2025: bucătăria de pe standul nostru

Patru zile la Arena Chișinău, în septembrie 2025. Am adus o bucătărie în culoarea teracotei, cu fronturi cu riflaj și linii aurii, și o coloană de rafturi din același set.

Între 11 și 14 septembrie 2025 am fost la Moldova Urban Days, la Arena Chișinău. La expoziții venim de obicei cu paturi rabatabile. De data asta în mijlocul standului am pus o bucătărie.

Ce am arătat

O bucătărie de colț în culoarea teracotei. Corpurile de jos au fronturi cu riflaj vertical și un profil auriu pe muchie. Sus sunt dulapuri cu uși netede, despărțite de linii subțiri aurii, iar între ele și blat am lăsat o nișă deschisă cu o poliță neagră. Blatul e alb, cu plita încastrată.

Alături am pus o coloană de rafturi în aceeași culoare, cu ramă aurie și iluminare. Am vrut să se vadă cum un proiect de bucătărie poate continua în camera de zi, cu aceleași materiale și aceleași linii.

De ce bucătărie

În fabrica din Chișinău facem nu doar paturi rabatabile și mese extensibile. Facem și bucătării după măsurile camerei: decorul, fronturile, mânerele și blatul se aleg la proiect. Pe stand am vrut să arătăm asta pe viu, nu în randări.

Am vorbit, desigur, și despre paturile rabatabile, mesele extensibile și birourile reglabile, iar vizitatorii standului au avut reduceri cât a ținut expoziția.

Mulțumim celor care au trecut pe la noi. Modelele noastre se pot vedea în showroom-ul de pe str. Socoleni 31, unde putem discuta și proiectul pentru casa voastră.

Fotografii

Alte articole

Scrieți-ne

Lăsați numele și telefonul, iar managerul vă sună în timpul programului de lucru.

Sunăm înapoi în timpul programului: L–V 09:00–18:00, S 10:00–16:00.